Oana Rasoga

Oana s-a născut în București, România, A studiat fizică-informatică la Facultatea de Fizică, Universitatea București, absolvind în 2006. În același an, a început să lucreze la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Materialelor, loc unde o găsiți și astăzi. După finalizarea Masterului, a continuat studiul în domeniul materiei condensate pentru obținerea titlului de doctor la aceeași Facultate, fiind bursieră în cadrul proiectului POSDRU/6/1.5/S/24. În timpul doctoratului a studiat proprietățile optice ale unor materiale organice pentru aplicații în fotonică, precum și învățarea tehnicii EBL pentru fabricarea de cristale fotonice.

În momentul de față, munca acesteia este orientate spre: (a) depunerea de filme subțiri prin diverse tehnici evaporare: în vid, spin-coating, Langmuir-Blodgett, etc.; (b) proprietăți optice și electrice ale filmelor organice; (c) tehnica de UV-nanoimprint.

Este responsabilă pentru două proiecte: (1) Metasuprafețe elastomerice acordabile pentru realizarea de senzori eficienți pentru detecția de plastic și (b) Celule solare hibride deformabile și impermeabile

Câteva publicații recente:

[1] O. Rasoga, L. Sima, M. Chiritoiu,G.Popescu-Pelin, O. Fufa, V. Grumezescu, M. Socol, A. Stanculescu, I. Zgura, G. Socol, Biocomposite coatings based on Poly (3-hydroxybutyrate-co-3- hydroxyvalerate)/calcium phosphates obtained by MAPLE for bone tissue engineering, Applied Surface Science 417, 204-212, 30 Sep.2017,

[2] A. Stanculescu, O. Rasoga, M. Socol, L. Vacareanu, M. Grigoras, G. Socol, F. Stanculescu, C. Breazu, E. Matei, N. Preda, M. Girtan, MAPLE prepared heterostructures with oligoazomethine: fullerene derivative mixed layer for photovoltaic applications, Applied Surface Science 417, 183-195, Sep.2017

[3] C. Breazu, M. Socol, N. Preda, E. Matei, O. Rasoga, M. Girtan, R. Mallet, F. Stanculescu, A. Stanculescu, On the properties of organic heterostructures prepared with nano-patterned metallic electrode, Applied Surface Science, 443, 592-602,           Jun.2018,

[4] M.Socol, N. Preda, O. Rasoga, A. Costas, A. Stanculescu, C. Breazu, F. Gherendi, G: Socol, Pulsed Laser Deposition of Indium Tin Oxide Thin Films on Nanopatterned Glass Substrates, COATINGS, 9(1), 19, JAN 2019,

[5] A. Kenane, A.-C. Galca, E. Matei, A. Yahiaoui, A. Hachemaoui, A.M. Benkouider, C. Bartha, M.C. Istrate, M. Galatanu, O. Rasoga, A. Stanculescu, Synthesis and characterization of conducting aniline and o-anisidine nanocomposites based on montmorillonite modified clay, Applied Clay Science, 184, Jan 2020

[6] A.Stanculescu, C. Breazu, M. Socol, O. Rasoga, N. Preda, G. Petre, A.M. Solonaru, M. Grigoras, F. Stanculescu, G. Socol, G. Popescu-Pelin, M. Girtan, Effect of ITO electrode patterning on the properties of organic heterostructures based on non-fullerene acceptor prepared by MAPLE, Applied Surface Science, 509, Apr. 2020,

[7] C. Breazu, O. Rasoga, M. Socol, P. Ganea, T. Tite, E. Matei, F. Stanculescu, A. Stanculescu, The effect of fullerene layer on the aggregates formation in amyloid beta Langmuir-Blodgett films, Applied Surface Science, 537, 30 Jan.2021